Home | Despre noi | Confirmari stiintifice | Comunitate | Contact

Meniuri naturale mic dejun

Meniurile naturale pentru mic dejun cuprind preparate pe baza de lapte, cereale, germeni de grau incoltiti, sucuri de legume si fructe, dar, nelimitandu-se la acestea.

Shake – preparat natural pe baza de lapte

Shake-ul natural este un preparat gustos si foarte hranitor, care se pregateste in cca 5 minute.

Exista o mare varietate de shake-uri ce se pot prepara, pornind de la 3 alimente de baza: lapte (o cana si 1/2 lapte), banana (1), miere (o lingurita). Cantitatile mentionate sunt pentru 2 cani de shake.

Se mai pot adauga, dupa gust: un galbenus de ou sau 1- 2 oua de prepelita, nuci, alune, caju, curmale, smochine, stafide, caise confiate, precum si tarate (una sau 2 lingurite la o cana de lapte). De asemenea, se poate adauga scortisoara si, pentru a obtine un shake cu gust de ciocolata, se pot adauga 1-3 lingurite cacao.

Compozitia aleasa se mixeaza si se serveste.

Suc de legume – preparat natural pe baza de legume

Sucul de legume proaspat este bogat in fibre, vitamine si minerale si este recomandat a fi consumat in 10-15 minute dupa stoarcere prin storcator.

Ingrediente de baza: mere si morcovi. Marul se adauga pentru a mai diminua “taria” sucului de legume si a-i da un gust dulceag.

Ingrediente ce pot fi adaugate, dupa gust: telina, radacina pastarnac, radacina patrunjel, varza, sfecla rosie. De asemenea, pot fi adaugate si conopida, gulie, castraveti si orice alte legume.

Rosiile pot fi folosite pentru a obtine suc simplu, ce este bogat in antioxidanti.

Cartoful poate fi folosit la suc, cu o recomandare speciala, si anume, sa fie lasat cateva minute pentru decantarea amidonului.

Pentru o cana de suc, se folosesc: 2 mere, 2 morcovi, ¼ telina, ½ radacina pastarnac, ½ radacina patrunjel, ¼ sfecla, cateva frunze de varza.

Azima cu lapte sau iaurt de fructe

Un mic dejun foarte simplu si hranitor este alcatuit din paine naturala cu lapte sau alte produse lactate (iaurt, lapte batut, unt). Se pot folosi si fructe in amestec mixat cu laptele batut sau iaurtul, in special fructele aromate (capsuni, fragi, banane, cirese), obtinandu-se o gama variata de iaurturi naturale.

   Home | Harta site | Links | Termeni si conditii | Contact | Rss Feed
© 2009 AlimentatieNaturala.ro